„Ucenicii săi … l-au întrebat: «Spune-ne, când se va întâmpla asta (distrugerea Templului) și după ce semne vom ști că vii și că a sosit sfârșitul lumii?»

Isus a răspuns: „Fiți cu ochii în patru și nu vă lăsați înșelați de nimeni. Mulți se vor prezenta pretinzând că sunt eu și vor spune: «Eu sunt Hristosul!» Astfel, vor induce în eroare pe mulți.”.

Nu vă speriați dacă izbucnesc războaie atât aproape, cât și departe. Așa trebuie să se întâmple, dar acesta nu este încă sfârșitul. Un popor va lupta împotriva altuia, un stat va ataca altul.

Peste tot vor fi foamete (și epidemii) și cutremure.

Toate acestea nu sunt decât începutul sfârșitului – la fel ca începutul durerilor nașterii. Atunci veți fi trădați, torturați și uciși. Întreaga lume vă va urî pentru că vă mărturisiți credința în Mine. Când va veni momentul acela, mulți se vor lepăda de credință, se vor trăda unii pe alții și se vor urî între ei.

Vor apărea numeroși profeți falși care vă vor induce în eroare pe mulți dintre voi.

“Și pentru că răul va lua amploare, dragostea se va răci în inimile celor mai mulți. Dar cine va rămâne neclintit până la sfârșit va fi mântuit. Înainte de aceasta, Vestea Bună va fi vestită în întreaga lume, pentru ca toți oamenii să audă invitația în noua lume a lui Dumnezeu. Abia atunci va veni sfârșitul.”

Poate oare o persoană iluminată să vorbească despre sfârșitul lumii? Chiar și pe atunci, ucenicii au pus această întrebare, iar Isus le-a răspuns. El a confirmat că această lume are o dată de expirare. De aceea, și astăzi ne putem simți liberi să vorbim despre sfârșitul lumii. Totuși, la fel ca ucenicii lui Isus, vrem să vorbim întotdeauna și despre a doua venire. Acesta este nucleul mesajului. Nu vrem însă să calculăm o dată pentru acest eveniment, deoarece nu putem și nici nu ar trebui să o facem. Nici adventiștii de ziua a șaptea nu au stabilit niciodată o dată.

Isus le-a reproșat contemporanilor săi că nu țin seama de semnele vremurilor. (Matei 16:4) Acest lucru arată că el ține mult ca noi să le respectăm.

Și El a răspuns pe larg la întrebarea ucenicilor Săi cu privire la semnele revenirii Sale. Întrucât aceste semne sunt valabile atât pentru acea vreme, cât și pentru zilele noastre, vom aborda mai întâi pe scurt semnele din trecut – în măsura în care cunoaștem circumstanțele de atunci – și apoi vom vorbi despre semnele din prezent. În acest context, în ceea ce privește semnele sfârșitului timpurilor, nu este decisiv un eveniment oarecare, unic și local, ci sunt determinante amploarea și împlinirea lor la nivel mondial.

Cum stăteau lucrurile pe vremea aceea, înainte ca Ierusalimul să fie distrus, în ceea ce privește înșelăciunea? Mulți se dădeau drept Mesia în acea perioadă. Știm de un anume Theudas și de un Iuda din Galileea. La fel și de un anume Ionaatan, Dositheus și Simon. Chiar și liderul zeloților, Menahem, care a învins trupele romane în anul 66 d.Hr., dorea să fie considerat un mântuitor mesianic.

Cea mai gravă ispită a venit, de fapt, din partea conducătorilor religioși ai acelei epoci. Propriile lor interpretări erau mai importante pentru ei decât Cuvântul lui Dumnezeu. Evreii aveau inițial credința adevărată, revelată de Dumnezeu. Ei s-au abătut pas cu pas de la calea lui Dumnezeu. Foloseau cuvintele Bibliei și le atribuiau un alt conținut. Amestecaseră elementele divine cu cele omenești. În consecințe, acest lucru este chiar mai grav decât simpla minciună. Da, semnul era deja vizibil cu 1900 de ani în urmă.

Cum stă astăzi situația în ceea ce privește îndepărtarea treptată de Dumnezeu și de Cuvântul Său?

Seducția este semnul principal al sfârșitului timpurilor. Isus a menționat doar acest lucru de mai multe ori. Ne confruntăm cu o îndepărtare insidioasă, dar de proporții uriașe, de la credință, care a pătruns chiar și în biserica noastră.

Mulți sunt astăzi induși în eroare și cred că Dumnezeu nu există. În prezent, ne confruntăm cu o lipsă de credință la nivel mondial. Sunt mulți care îl neagă pe Dumnezeu. Sunt mulți care spun că nu știu dacă există un Dumnezeu. Apoi, sunt mulți care se consideră credincioși în Dumnezeu, dar care, în viața de zi cu zi, trăiesc de parcă El nu ar exista.

O formă de manifestare a lipsei de credință este și materialismul. Omul are totul. Nu are nevoie de Dumnezeu.

Astăzi există o teologie a „Dumnezeului mort”. Mulți clerici și credincioși nu mai cred în Dumnezeul pe care ni-l prezintă Cuvântul lui Dumnezeu. Profeții falși L-au schimbat chiar și pe Isus. Ei neagă divinitatea Sa veșnică și Îl reduc exclusiv la statutul de om. De asemenea, ei minimalizează puterea înfricoșătoare și natura păcatului.

Aș dori să menționez aici și Mișcarea ecumenică. Deși intenția este una bună, aceea de a uni creștinătatea, se ignoră însă adevărul lui Dumnezeu.

Teologia modernă câștigă tot mai mult teren, în cadrul căreia nu Cuvântul lui Dumnezeu, ci ipotezele științifice sunt considerate determinante. Rațiunea umană este astfel plasată deasupra Bibliei. În prezent, în universități se predă aproape exclusiv teologia modernă. Consecințele sunt pe măsură. Biblia numește „Babilon” bisericile care propovăduiesc o Evanghelie alterată.

În acest sens, se poate observa deja astăzi că se conturează o îmbinare între credința creștină, spiritism și religiile păgâne. Să ne gândim la yoga, meditația transcendentală, zen, New Age și multe altele.

O formă de seducție despre care se credea, de fapt, că a dispărut în vremurile noastre moderne, cunoaște astăzi tot mai multe succese. Mă refer la toate tipurile de practici secrete prin care omul crede că își dezvoltă abilități superioare:

Ocultismul, spiritismul, ezoterismul: aceste fenomene s-au răspândit ca o epidemie în ultimele decenii. Au pătruns chiar și în mediul bisericesc. Mă gândesc aici la fenomene carismatice precum „Binecuvântarea de la Toronto“, vindecarea ocultă și, de asemenea, vorbirea în limbi, care nu este darul vorbirii în limbi străine.

Optimismul mondial este, de asemenea, un factor seducător. Unii mai cred și astăzi că progresul va continua la nesfârșit. Că, grație tehnologiei, totul este posibil. Ei sunt orbi la dezavantajele dezvoltării noastre sau cred că, dacă ne străduim, vom reuși să redresăm situația. Aici se poate menționa și mișcarea care strigă „pace, pace”, deși nu se poate vorbi deloc de pace (1 Tesaloniceni 5:3).

Seducător Autoamăgirea: Unii interpretează în mod eronat voia lui Dumnezeu în ceea ce-i privește, pentru a nu fi nevoiți să o împlinească. Exemplu: să presupunem că un tată îi spune copilului său: „Du-te la culcare!“, atunci copilul știe foarte bine la ce să se aștepte. Dacă copilul ar proceda așa cum fac unii în domeniul credinței, atunci copilul și-ar putea spune: „Tatăl spune: Du-te la culcare. De fapt, el vrea să spună că ești obosit. El nu vrea ca eu să fiu obosit. Pot să trec peste oboseala mea mergând să mă joc. Așa că mă duc să mă joc. Atunci i-am ascultat și tatălui.“ Aceasta este auto-înșelare. Mulți o practică.

Scopul Maestrului Seducător este ca oamenii să nu mai aibă încredere în Dumnezeu și să nu-I mai asculte. Putem studia metoda lui în Geneza, capitolul 3. În cazul lui Eva și Adam, a reușit într-un singur aspect.

Pentru mulți dintre noi, astăzi, el a ajuns deja mult mai departe decât să ne ispitească doar într-un singur aspect. Pot să te întreb dacă vrei să te confrunți cu această problemă? Vrem să schimbăm asta cu ajutorul lui Dumnezeu? „Ispita“ înregistrează astăzi mari succese.

Cum rămâne cu semnul războaielor, al amenințărilor de război și al revoltei unui popor împotriva altuia? S-ar putea obiecta că războaiele au existat dintotdeauna. Așa este! Deci, dacă războiul ar trebui să fie un semn, atunci ar trebui să avem de-a face cu evoluții noi, deosebite și la scară mondială. Cu toate acestea, aș dori să îndrăznesc să fac următoarea observație: oare însăși existența în continuare a războiului nu este deja un semn că cuvintele lui Isus sunt adevărate? De fapt, nu ar mai trebui să existe deloc război, având în vedere cât de inteligenți suntem noi. Umanismul promovează teza că, dacă oamenii ar fi educați, crimele ar scădea. Istoria contemporană ne arată altceva. Faptul că, în ciuda progreselor uriașe în domeniul educației, încă mai există războaie, este, de asemenea, un semn că Cuvântul lui Isus se împlinește.

Popor împotriva poporului: Nu a existat nicio săptămână în care oamenii să nu fi ucis alți oameni în număr mare. Ne rămân în memorie doar cele mai mari evenimente, cum ar fi cel din Rwanda, unde hutușii i-au masacrat pe tutsi. Conflictele militare și genocidurile din fosta Iugoslavie s-au petrecut aproape la ușa noastră. Conflictele din estul fostei zone sovietice nu se potolesc nici astăzi cu adevărat. Sunt evoluții pe care nu le mai credeam posibile. Orientul Apropiat și conflictele arabe ne reamintesc mereu că și, mai ales, omenirea de astăzi se află pe un butoi cu pulbere.

În prezent, auzim zilnic în mass-media despre amenințări de război. În vremurile de pe urmă, războaiele au devenit un semn al revenirii lui Isus, datorită intensificării și extinderii lor la nivel mondial. Secolul al XX-lea a fost marcat de cele două războaie mondiale. Ceea ce înainte nu se putea imagina a devenit o realitate brutală. Numărul victimelor ambelor războaie mondiale, atât dintre soldați, cât și dintre civili, este estimat la peste 100 de milioane de oameni. De atunci, alte 25 de milioane de oameni și-au pierdut viața în războaie. Pierderile de vieți omenești și de valori au fost, în aceste războaie mondiale, cu mult mai mari decât în toate războaiele anterioare.

Cum stă treaba cu dezvoltarea armelor? Astăzi dispunem de arme nucleare, bacteriologice și chimice. Încă în 1944 ar fi fost nevoie de 100 de milioane de bombe de 20 de centneri pentru a distruge Franța. Astăzi, probabil că o singură bombă de un gigaton ar fi suficientă pentru întreaga planetă. Astăzi se pot contamina țări întregi cu agenți bacteriologici sau chimici, și asta în mod invizibil, fără miros și fără gust.

Cum stă treaba cu cheltuielile pentru armament? Este vorba de sume astronomice. În ciuda unei relaxări temporare a tensiunilor, se cheltuiește mai mult ca niciodată pentru armament. Înarmarea militară și conflictele înghit banii atât de necesari pentru a combate în mod eficient suferința umanității. America are mai multe datorii decât toate celelalte țări la un loc. Totuși, toate avioanele militare, tancurile, navele și echipamentele de război de ultimă generație, care elimină inamicul cu o rafinare și o precizie extremă, nu aduc o pace reală și durabilă, ci înghit sume uriașe care ar fi extrem de necesare în alte domenii.

Cum era pe atunci?

Biblia relatează în Faptele Apostolilor 11:28, iar istoria confirmă acest lucru: „Agabus, cu ajutorul Duhului Sfânt, a prezis o mare foamete în întreaga lume, așa cum s-a întâmplat apoi sub domnia împăratului Claudius.“ Semnul era acolo pe atunci.

Cum stau lucrurile astăzi?

Secolul al XX-lea a rămas în istorie ca epoca celor mai mari foamete. Au existat numeroase victime ale foametei în timpul celor două războaie mondiale. În anii 1921–1922, în Rusia și China au murit de foame, în total, 38 de milioane de oameni. Celebrul explorator polar norvegian, dr. Nansen, era pe atunci coordonatorul campaniei de ajutorare a Rusiei. El a scris că această foamete „a fost, fără îndoială, cea mai îngrozitoare cunoscută vreodată în istoria omenirii“. Cruzimea foametei a fost atât de mare, încât în zone întinse a predominat canibalismul. În perioada 1928-1930, în Rusia și China au murit din nou multe milioane de oameni din cauza foametei. Să ne gândim la foametea din zona Sahelului și din Cornul Africii.

Până în prezent, s-au înregistrat numeroase succese la nivel mondial în lupta împotriva foametei. Cu toate acestea, peste 800 de milioane de oameni suferă de foame. Anual, peste 9 milioane de oameni mor de foame – la fiecare 3 secunde, o persoană moare de foame, în principal în țările în curs de dezvoltare, majoritatea fiind copii. Unul din șapte copii are greutate sub normal, iar unul din patru suferă de malnutriție cronică.

În timp ce în țările afectate de foamete există sute de milioane de copii cu vârsta de până la 15 ani care nu au băut niciodată lapte, nu au purtat niciodată pantofi și nu au primit niciodată medicamente, la noi elevii aruncă în fiecare zi nenumărate sandvișuri de la pauză.

De ce, de fapt, timpul ne costă atât de mult?

Pe lângă cheltuielile pentru armament menționate deja, corupția, exploatarea, excesele, distribuția inechitabilă a veniturilor, speculațiile absurde și multe altele contribuie la faptul că bunăstarea se împarte între un număr din ce în ce mai mic de oameni. Cei bogați devin din ce în ce mai bogați, clasa de mijloc se micșorează tot mai mult, iar tot mai mulți oameni se sărăcesc chiar și în așa-numitele țări prospere.

Oamenii trăiesc peste posibilitățile lor. Nu mai există aproape niciun domeniu în care să nu existe datorii. În politică, în economie, dar și în viața privată, se investesc sume mari în lucruri pe care, de fapt, nu ni le putem permite. Veniturile și cheltuielile nu se află într-un raport sănătos. Bunăstarea câștigată cu greu se împotmolește în capcana datoriilor. Adesea, oamenii nu își evaluează corect propria situație. Materialismul își are rădăcinile adânc în inima omului, care este, aproape în mod natural, concentrată asupra sinelui.

Biblia spune despre egoismul din vremurile de pe urmă:

„Când sfârșitul lumii va fi la ușă, vor veni vremuri grele. Atunci oamenii vor deveni egoiști, lacomi, lăudăroși și îngâmfați. Își vor jigni semenii, nu-și vor asculta părinții și nu vor mai avea respect pentru nimic.

“Sunt nerecunoscători, lipsiți de dragoste și neîmpăcați, calomniatori, nestăpâniți și violenți; urăsc binele, sunt necredincioși, nesiguri și plini de aroganță.” 2 Timotei 3:1-4

Trebuie să ne gândim aici și la tensiunile dintre capital și muncă: pe de o parte, o bogăție imensă, pe de altă parte, o sărăcie profundă. În acest sens, Iacov 5,1-6 face previziuni importante:

„Ascultați, voi, cei bogați! Plângeți și jeliți nenorocirea care vă așteaptă! … Ați adunat bogății în ultimele zile ale lumii. Le-ați refuzat bărbaților care au muncit pe câmpurile voastre salariul cuvenit. Acest lucru strigă către ceruri!“

Desigur, acest lucru se aplică în măsură diferită fiecărei țări din lume. „Foame, vremuri grele“? Da, și acest semn este astăzi clar vizibil.

Care este situația actuală în ceea ce privește epidemiile și contaminarea Pământului? După Primul Război Mondial, gripa și alte epidemii au făcut 40 de milioane de victime în întreaga lume. Deși s-au investit sume incredibile în sectorul sănătății și nu au existat niciodată atât de multe instituții medicale și medici, omenirea suferă astăzi de un număr imens de boli. Fie că este vorba de cancer, de boli cardiovasculare sau de numeroasele așa-numite „boli ale civilizației” – oricât de bune ar fi condițiile de viață, bolile vor rămâne întotdeauna un flagel. Multe dintre acestea sunt cauzate de stilul de viață al omului și sunt, de asemenea, consecințele unui mediu înconjurător din ce în ce mai distrus.

Se pare că nici SIDA, Alzheimer, afecțiunile osoase și musculare, sindromul de epuizare profesională și multe tulburări psihice nu pot fi eliminate din lumea modernă.

Pentru a obține cât mai repede un profit cât mai mare, oamenii exploatează și animalele. Din această cauză, animalele se îmbolnăvesc. Acest lucru se răsfrânge asupra oamenilor prin intermediul alimentației. Cred că ar trebui menționată aici și răspândirea, asemănătoare unei epidemii, a bolilor legate de dependență.

Epidemiile sunt însă legate și de poluarea apei și a aerului. Am reușit, prin substanțele chimice, prin mașinile noastre, prin consumul nostru ridicat de energie și prin stilul nostru de viață modern, să aducem Pământul, într-o singură generație, în pragul ruinei.

Oamenii de știință spun că, chiar dacă s-ar pune capăt imediat tuturor formelor de poluare și exploatare, Pământul nu ar mai putea fi salvat.

Cuvântul lui Dumnezeu confirmă astfel de temeri. Isaia 51:6 spune: „Priviți spre cer: acesta se va risipi ca fumul. Priviți spre pământul de sub picioarele voastre: acesta se va destrăma ca o haină veche, iar locuitorii lui vor pieri ca muștele.“

În Apocalipsa, la capitolul 11, versetul 18, se spune: „Acum a sosit timpul pedepsei pentru toți cei care distrug Pământul. Acum vor fi ei înșiși distruși.“

Asistăm la schimbări radicale în ecologia Pământului. Utilizarea substanțelor chimice, a semințelor tratate, precum și administrarea de hormoni și antibiotice animalelor contaminează neîncetat Pământul nostru.

Pentru a putea crește turme mari de animale, pădurile tropicale ale Pământului sunt arse într-un ritm de peste 10 hectare pe minut. Aceasta reprezintă aproape suprafața totală a Olandei și a Belgiei la un loc. Acest lucru duce la o scădere semnificativă a nivelului de oxigen. Pădurile din întreaga lume sunt afectate de ploaia acidă. Aceasta se datorează, la rândul său, suprasolicitării atmosferei cu gazele noastre toxice. Găurile din stratul de ozon și poluarea cu particule fine sunt doar două dintre problemele care afectează Pământul nostru și, prin urmare, și pe noi. Din cauza schimbărilor din atmosferă legate de poluare, viteza vântului crește continuu.

Efectul de seră provoacă schimbări climatice, cu toate consecințele lor. Situația Pământului se înrăutățește tot mai mult. Din cauza acestor circumstanțe și a practicilor agricole nesustenabile, precum monoculturile, rezervoare uriașe de apă dulce, cum ar fi Lacul Aral și Lacul Ciad, se usucă. Apare o penurie de apă potabilă, iar în multe zone nu mai există apă potabilă.

Cantități uriașe de deșeuri, substanțe chimice și materii fecale sunt deversate în apă. Râurile și mările sunt poluate. Se estimează că în oceanele lumii se află 142 de milioane de tone de deșeuri, iar pe un kilometru pătrat de suprafață marină plutesc până la 18.000 de particule de deșeuri din plastic. Zilnic, mii de delfini mor în apele poluate. Nenumărate pești și alte viețuitoare marine se îmbolnăvesc și mor, deși tot mai multe organizații luptă împotriva poluării continue.

Recipientele cu gaze toxice îngropate din timpul ultimului război ruginesc în tăcere. Deversarea substanțelor chimice, accidentele cu petroliere și apele uzate netratate agravează și mai mult situația. Așa stau lucrurile astăzi la nivel mondial. Substanțele toxice se concentrează din ce în ce mai mult în lanțul trofic. Știm că DDT-ul, interzis în prezent, se concentrează până la 750.000 de ori. De aceea, consumul de carne este astăzi mult mai periculos decât alimentația vegetală.

Biblia spune: Pământul se uzează ca o haină. Oamenii îl distrug. Lumea științifică este foarte pesimistă, și pe bună dreptate. Singurii care au o speranță întemeiată sunt cei care se încred în Cel care a spus: „Mă voi întoarce și vă voi lua la Mine”. (Ioan 14:3)

Acesta a spus: „Fac totul din nou“ (Apocalipsa 21:5). Semnul „epidemiilor și al contaminării“ se manifestă într-un mod dramatic. Și acesta este un semn clar despre care a vorbit Isus în discursul său despre sfârșitul lumii.

Cum arăta situația pe vremea aceea, înainte de distrugerea Ierusalimului?

Se raportează o activitate seismică intensă: cutremure în Creta, Smirna, Milet, Chios, Samos, Roma și Colose.

Orașele Laodiceea și Hieropolis au fost distruse de cutremure. Este deosebit de cunoscută distrugerea orașului Pompei în anul 63 d.Hr.

Și astăzi?

Și aici se aude uneori obiecția: cutremurele au existat dintotdeauna. Așa este! Așadar, dacă ar fi vorba de un semn deosebit, atunci trebuie să se întâmple ceva deosebit în acest domeniu. Statisticile privind cutremurele indică o creștere semnificativă. Oare acest lucru se datorează doar instrumentelor noastre de măsurare mai performante? Dacă acum câțiva ani aceste instrumente înregistrau poate 2–3 mișcări în zece minute, astăzi înregistrează sute în același interval de timp. Cutremurele puternice au fost înregistrate de-a lungul timpului. În 1100 de ani, între anii 800 și 1900 d.Hr., au avut loc 9 cutremure puternice. În secolul al XX-lea au avut loc 15 cutremure puternice. Aceasta reprezintă aproximativ de patruzeci de ori mai multe.

Barajele artificiale de dimensiuni uriașe sunt la fel de controversate ca și testele subterane cu bombe atomice. Ambele ar putea fi cauza unor cutremure. Unii oameni de știință sunt convinși de acest lucru.

Aș dori să menționez pe scurt și catastrofele naturale: erupții vulcanice, secetă extremă și, pe de altă parte, inundații – există zone în care s-au înregistrat precipitații de aproape doi metri pe metru pătrat pe zi –, furtuni de tot felul, tsunami etc. Și acest semn vorbește de la sine.

Ce s-a întâmplat cu acest semn înainte de distrugerea Ierusalimului? Marea și puternica comunitate religioasă a acelei epoci a reușit să-L răstignească pe Isus, pretinzând că ar fi blasfemiat împotriva lui Dumnezeu. Ei susțineau că acționează în numele lui Dumnezeu. Îl acuzau pe Isus că îi învăța pe oameni „să încalce poruncile strămoșilor“.

Așadar, l-au acuzat că nu respectă tradiția. Isus le-a răspuns: „Lăsați deoparte porunca lui Dumnezeu, dar vă țineți cu strășnicie de poruncile oamenilor.“ (Marcu 7,8) Aceștia au reușit apoi să convingă romanii, autoritatea statală, să-l omoare pe Iisus. Apostolii și comunitatea creștină primară au fost persecutați cu sânge de către comunitățile religioase dominante și etichetați drept sectanți.

Celălalt persecutor din acea vreme era statul. Cred că este suficient să menționez un singur nume: Nero. Comunitatea a îndurat o persecuție crudă și sângeroasă sub domnia acestui împărat roman. Nero a murit cu puțin timp înainte de distrugerea Ierusalimului. De ce a persecutat statul creștinii, deși aceștia erau cei mai buni cetățeni? Pentru că, pentru creștini, exista și există o limită în ceea ce privește statul. Aceasta sună astfel: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.”. (Faptele Apostolilor 5,29)

Al treilea grup de persecutori erau frații falși. Isus a spus în Matei 24:10: „Când va veni momentul acela, mulți se vor lepăda de credință, se vor trăda unii pe alții și se vor urî între ei.“ Creștinii care nu au rămas fideli credinței și-au trădat și și-au urât frații și surorile în credință.

Persecuția din acea vreme venea, așadar, din trei părți: din partea Bisericii oficiale, din partea statului și din partea fraților falși.

Cum stă treaba cu persecuțiile în zilele noastre? Secolul al XX-lea a rămas în istorie ca secolul celor mai mari persecuții împotriva creștinilor. Secolul al XXI-lea depășește însă numărul celor persecutați. Astăzi, vorbim de țări precum Coreea de Nord, Afganistan, Somalia, Libia, Pakistan, Sudan, Eritreea, Yemen, Iran și India. Aceste state ocupă în prezent (2019) primele zece locuri din 50 în Indicele mondial al persecuției. Creștinii sunt uciși, torturați, li se ia tot ce au și sunt alungați și ostracizați. Amploarea persecuției depășește tot ce s-a întâmplat până acum – și asta în secolul XXI! Persecuția este un semn al sfârșitului despre care a vorbit Isus. De aceea, trebuie să ne fie clar că lumea, în ansamblul ei, nu a devenit cu adevărat mai bună – chiar dacă noi, în Occident, avem libertăți și oportunități la care restul lumii nu poate decât să viseze. Cum gestionăm această libertate? O prețuim și o folosim?

Creșterea anarhiei, atât la scară largă, cât și la scară mică, este un semn al vremurilor de pe urmă, care se manifestă prin creșterea spectaculoasă a criminalității.

Există sectoare economice, ba chiar și state, care sunt dominate într-o măsură considerabilă de criminalitatea organizată. Fie că este vorba de mafie sau de grupuri organizate în mod similar – nicio țară, niciun colț al lumii nu este scutit de acest fenomen. Ca un cancer, criminalitatea organizată se extinde din ce în ce mai mult.

Președintele Oficiului Federal de Poliție Criminală a declarat încă de acum câțiva ani, referindu-se la furturile din Germania: „Furtul a devenit la noi un sport național. Situația nu se va îmbunătăți din cauza ratei ridicate a șomajului la nivel mondial. Creșterea rapidă a populației contribuie, de asemenea, la intensificarea anarhiei.” Orașele din întreaga lume se dezvoltă de două ori mai repede decât zonele rurale; ele sunt, de asemenea, principalele focare de criminalitate.

Trebuie să ne gândim aici și la corupția din ce în ce mai răspândită. Un înalt funcționar din sistemul judiciar din Germania a declarat: „Pe vremuri aveam oi negre. Astăzi avem turme întregi.“

Până acum am vorbit doar despre evoluții negative. Despre acestea, Isus a spus: „Toate acestea sunt doar începutul sfârșitului – la fel ca începutul durerilor nașterii.“ Așadar, în ceea ce privește a doua venire a lui Isus – ca să folosim o imagine – ne aflăm între începutul durerilor de naștere și nașterea propriu-zisă. Nașterea a început deja.

Acum urmează semnul cel mai important al sfârșitului. Este singurul semn pozitiv. „Mai întâi, Vestea Bună va fi vestită în întreaga lume, pentru ca toți oamenii să audă invitația în lumea nouă a lui Dumnezeu. Abia apoi va veni sfârșitul.“ (Matei 24:14)

Mai exact, se spune: „Și această Evanghelie sau această Veste Bună”, adică va fi propovăduită Evanghelia adevărată, neschimbată și nealterată, pe care a propovăduit-o Iisus Hristos. Apocalipsa 14:6 o numește o Evanghelie veșnică, adică adevărata Evanghelie nu își va pierde niciodată valabilitatea.

Acest text reprezintă o promisiune a lui Isus, potrivit căreia, în vremurile de pe urmă, ca un semn al revenirii lui Isus, Evanghelia va fi răspândită în întreaga lume. Acest lucru se întâmplă chiar acum și se va intensifica și mai mult.

Cum stă treaba cu expresia „misiune mondială“? Cum stăteau lucrurile pe vremea aceea, înainte de distrugerea Ierusalimului? Primii creștini au reușit într-adevăr, în generația lor, să ducă Evanghelia lumii de atunci, cu o populație mult mai mică. Așa se mărturisește în Cuvântul lui Dumnezeu prin apostolul Pavel, în Coloseni 1:6: „Această Veste Bună nu este cunoscută doar printre voi, ci în întreaga lume.“ Versetul 23: „Această Veste Bună a fost vestită întregii lumi.“ Din câte îmi dau seama, acest lucru nu a mai fost realizat niciodată de la începuturile creștinismului. Totuși, prin harul și ajutorul lui Dumnezeu, acesta va fi realizat în vremurile de pe urmă. Vestirea Evangheliei tuturor locuitorilor pământului, tuturor popoarelor și națiunilor, oamenilor de toate limbile – aceasta este misiunea noastră. Ea se va împlini, pentru că Isus a spus-o și pentru că Cel care are toată puterea în ceruri și pe pământ veghează asupra ei.

Cum stă astăzi lucrarea misionară mondială? Putem identifica aici câteva puncte semnificative: se poate spune că, în jurul anului 1960, în biserici a fost redescoperit așa-numitul laic. Înainte de această perioadă, chiar și majoritatea bisericilor libere deveniseră biserici conduse de pastori. Apoi, însă, a avut loc o revenire la realitatea biblică. Pretutindeni în lume, acolo unde Evanghelia avansează cu hotărâre astăzi, membrii comunității sunt implicați. Acesta este un punct de referință.

În jurul anilor 1989/90 s-a impus o nouă perspectivă asupra misiunii mondiale. Până atunci, se considera că: lumea are aproximativ 230 de țări. În puțin peste 200 dintre acestea există deja creștini.

Cele 30 de țări în care nu am ajuns sunt țări mici. Așadar, am avansat deja mult.

Apoi s-a impus o nouă perspectivă. Lumea a fost împărțită în zone, fiecare cu câte un milion de locuitori. În acest context, noi, adventiștii de ziua a șaptea, am constatat în 1990 că nu aveam încă congregații în 2300 de zone, fiecare cu câte un milion de locuitori. Ne-am propus atunci ca, cu ajutorul lui Dumnezeu, să înființăm congregații în toate aceste zone neexplorate. Între timp, am înregistrat progrese semnificative în această privință. Numim acest plan „Misiune globală”. De fapt, aproximativ 450 de biserici și organizații misionare au planuri de a evangheliza întreaga lume. Se estimează că 250 dintre aceste planuri sunt în curs de desfășurare. În cadrul bisericii noastre libere, jumătate dintre aceste zone au fost deja abordate. Avem zeci de mii de misionari de primă linie în zone neexplorate. Cei mai mulți dintre ei sunt laici care îndeplinesc această slujbă pe cheltuiala proprie sau cu o subvenție foarte mică. Există o nevoie imensă de misionari. În fiecare an trebuie trimiși încă mii.

În cadrul misiunii noastre, putem folosi toate mijloacele tehnice moderne: avioane de misiune, nave de misiune, radio, televiziune, sateliți, casete audio și video, CD-uri, cursuri biblice la distanță, distribuirea de literatură precum pliante, reviste, cărți, anunțuri, calculatoare, fax, e-mail, internet, evanghelizare personală de la om la om, grupuri de rugăciune în case, seminarii și campanii de evanghelizare la scară largă, misiune medicală, ajutor pentru dezvoltare și în caz de catastrofe. În prezent, observăm că tehnologia modernă este folosită într-o măsură din ce în ce mai mare pentru Evanghelie și, de asemenea, că mii de oameni pleacă din nou în misiune. În plus, vedem că și în țara natală mulți sunt treziți spiritual pentru a-L sluji pe Domnul cu darurile lor.

În jurul anului 1800 au început să se înființeze societăți biblice cu scopul de a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu. Societățile biblice au cunoscut o dezvoltare extraordinară. Astăzi, Cuvântul lui Dumnezeu este disponibil, integral sau parțial, în peste 2.000 de limbi. Alte limbi urmează să fie adăugate.

În Grecia exista faimosul „nod gordian“. Legenda spunea că celui care va reuși să dezlege acest nod îi va reveni stăpânirea lumii. Într-o zi, Alexandru cel Mare a ajuns acolo. El a tăiat nodul complicat cu sabia sa. Nodul gordian a fost o joacă de copii în comparație cu problemele epocii noastre. Biblia ne arată însă că există cineva care va dezlega nodul problemelor lumii, iar domnia asupra lumii îi va reveni: Iisus Hristos. După ce a vorbit despre semnele venirii Sale, El a spus: „… când veți vedea toate aceste lucruri întâmplându-se, atunci veți ști că sfârșitul este iminent.“ (Matei 24:33)

În marele Său discurs despre a doua venire, Isus a folosit o imagine. El a vorbit despre „dureri de naștere“. (Matei 24:8). Cum se manifestă durerile de naștere înainte de naștere? Ele apar la intervale din ce în ce mai scurte și devin din ce în ce mai puternice. Aceasta este o imagine potrivită pentru evoluția catastrofelor: ele apar din ce în ce mai repede și devin din ce în ce mai puternice.

Ne aflăm în pragul marii schimbări sau ne apropiem de sfârșit? Această întrebare este greșită. Atât marea schimbare, cât și sfârșitul lumii vor veni, și anume în același timp. Noi înșine decidem dacă pentru noi va veni una sau cealaltă. Ultima invitație a lui Dumnezeu la har este vestită cu putere. În curând, ea va ajunge la toți, iar Domnul nostru Iisus Se va arăta în putere și slavă.