Chiar și John Wesley, fiul unui pastor, se confrunta cu mari dificultăți în acest sens, deși citea Biblia în ebraică, greacă și latină. El a plecat ca misionar printre indienii din America. În timpul unei călătorii de întoarcere din America în Anglia, nava sa a fost prinsă într-o furtună cumplită. Se temea pentru viața sa. La bord se aflau și alți creștini, care însă, chiar în mijlocul furtunii, cântau cântece de credință și-L lăudau pe Dumnezeu. John Wesley s-a întrebat: „Ce au aceștia Ce am făcut, ce nu am făcut?

De aceea, s-a dus la biserica acestor oameni din Londra. Acolo a ascultat o prelegere despre îndreptățirea prin credință, pe care Martin Luther o scrisese ca introducere la Epistola către Romani. Atunci a înțeles că suntem mântuiți prin harul lui Dumnezeu, pe care îl putem primi prin credință.

Înainte de aceasta, John Wesley se chinuisese încercând să-și câștige harul lui Dumnezeu prin faptele sale bune. Abia acolo, în acea biserică, i s-au deschis ochii și a înțeles că era deja mântuit, pentru că se încredea în Iisus Hristos ca Mântuitor al său. Acest lucru l-a umplut de bucurie. Mai târziu, a fondat Biserica Metodistă.

Care era problema lui? John Wesley voia să-L asculte pe Dumnezeu prin propriile sale puteri. El credea că trebuie să-și câștige viața veșnică. Această atitudine este anevoioasă, obositoare și nu aduce niciodată pace. De asemenea, nu ne duce la țintă. Acest lucru ne arată că poți fi un mare exeget biblic și totuși să greșești complet în privința unui subiect fundamental.

Păcatul este opusul „dreptății“. Cu toții suntem păcătoși, fără nicio excepție. Pavel scrie în Romani 3:10: „Nu există nimeni care să fie drept, nici măcar unul.“

Deoarece primii oameni – strămoșii noștri – au încălcat Legea lui Dumnezeu din neîncredere față de El, au fost alungați din Paradis. Aceasta a fost consecința unul Păcatul. Acest lucru ne arată că păcătoșii, adică cei nedrepți, chiar dacă ar fi vorba doar de un singur păcat, nu au acces în Împărăția lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar permite acest lucru, atunci păcatul, cu toate consecințele sale, ar rămâne pentru toată veșnicia. Atunci Dumnezeu ar fi veșnicit răul pentru toți și pentru totdeauna. Dumnezeu nu dorește asta. Și, desigur, nici noi nu dorim asta. Căci „Noi însă așteptăm, conform promisiunii Sale, un cer nou și un pământ nou, în care să locuiască dreptatea“ (2 Petru 3:13). De aceea, Dumnezeu cere de la fiecare care dorește să intre în Împărăția Lui să respecte poruncile Sale. Numai cel care trăiește în deplină armonie cu legile lui Dumnezeu poate ajunge în prezența Sa. Dar, din păcate, situația noastră nu arată prea bine în această privință. Cuvântul lui Dumnezeu spune în Isaia 64:5 „toată dreptatea noastră este ca o haină pătată“ (EN Isaia 64:6).

Totuși, a existat unul care a trăit într-o ascultare desăvârșită chiar și ca om. Singurul drept se numește Iisus Hristos.

Evrei 1:8-9 spune despre Fiul: „Doamne, tronul Tău dăinuie din veșnicie în veșnicie, iar sceptrul Dreptatea este sceptrul împărăției tale. Ai iubit dreptatea și ai urât nedreptatea; de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul tău te-a uns cu untdelemn de bucurie, cum n-a făcut cu nimeni altul dintre cei asemenea ție.“

Acest lucru fusese deja prezis în promisiunile mesianice referitoare la Hristos: „Și acesta va fi numele cu care îl vor numi: Domnul, dreptatea noastră.“ (Ieremia 3:23, cf. 1 Corinteni 1:30; pentru profețiile mesianice, a se vedea Epistolele lui Andrei 1 și 8.)

El a scris în Romani 1:16-17: „Pentru că mi-e rușine de asta Evanghelie nu; căci este o putere a lui Dumnezeu care mântuiește toți cei care cred în asta, mai întâi pe iudei și apoi pe greci. Căci în aceasta (în Evanghelie) se revelează Dreptatea care are valoare înaintea lui Dumnezeu provine din credință în credință; așa cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință”.“

Evanghelia este o Puterea lui Dumnezeu, care îi mântuiește pe toți cei care cred în ea. Care este, de fapt, esența Evangheliei care ne mântuiește? Răspuns: Că putem deveni copii ai lui Dumnezeu. Ioan ne arată cum putem deveni copii ai lui Dumnezeu.

Ioan 1,12.13 GNB: „Dar tuturor, cei care l-au primit și i-au dat crezare, El le-a acordat dreptul de a deveni copii ai lui Dumnezeu. Ei nu devin astfel prin naștere naturală sau prin voința și eforturile omenești, ci pentru că Dumnezeu le dă o viață nouă.“ („Sunt născuți din Dumnezeu“ LU)

Înainte de această afirmație importantă, Ioan ne arată cine este Isus, pe care trebuie să-L primim în viața noastră:

Versetul 1: Dumnezeu (Dumnezeu era Cuvântul), Versetul 3: Creatorul (toate lucrurile au fost create prin același lucru), Versetul 4: Dătătorul de viață (În el era viața). Când realizăm cine este Isus, ne dăm seama că El va intra în viața noastră doar dacă îi cedăm controlul asupra vieții noastre.

În versetele 12 și 13, pe care tocmai le-am citit, găsim pasajul biblic care ne arată cel mai clar cum devenim copii ai lui Dumnezeu: este vorba despre a-L primi pe Isus în viața noastră, a avea încredere în El și a primi o viață nouă prin El. Este incredibil: Dumnezeul nostru, Creatorul nostru, Dătătorul vieții noastre dorește să-și unească viața cu a noastră. El dorește să-și trăiască viața în noi și prin noi. Atunci dreptatea Lui se aplică și mie. Este clar că pentru mine nu există o viață mai bună decât aceea de a trăi sub călăuzirea Lui. El este iubirea, este atotputernic, atotștiutor. El dorește ca eu să am aici viața nouă, o viață în plinătate (Ioan 10,10) și viața veșnică în slavă (1 Petru 5,10).

Ioan ne arată însă și că au existat oameni atât de nechibzuiți, care au preferat să-și hotărască singuri soarta. El spune în Ioan 1:11: „A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit.“ Din păcate, această problemă există și în Biserica din vremurile de pe urmă, deoarece Isus spune în Apocalipsa 3:20: „Iată, stau în fața [Din inimă]ușă și bat la ea. Dacă cineva îmi va auzi glasul și va deschide ușa, voi intra la el și voi lua Cina Domnului împreună cu el, iar el cu mine.“

Din primirea lui Isus izvorăște o viață nouă și, odată cu aceasta, pas cu pas, un nou mod de viață. Într-o discuție cu teologul Nicodim, Isus ne-a explicat, folosind cuvinte și noțiuni cu totul diferite, cum putem obține această viață nouă. Este bine să analizăm aceste întrebări importante din diferite perspective.

Ioan 3:3: Isus i-a răspuns și i-a zis: „Adevărat, adevărat îți spun: dacă cineva nu... renăscut dacă nu se pocăiește, nu va putea vedea Împărăția lui Dumnezeu.“

Isus a repetat acest lucru cu alte cuvinte: Ioan 3:5: „Isus a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun: dacă cineva nu...“ să mă nasc din apă și Duhul Sfânt, astfel, el nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu.“

Ioan 3,6-7: „Ceea ce se naște din carne este carne; iar ceea ce născut din Duhul asta este Duhul. Nu te mira că ți-am spus: „Trebuie să vă nașteți din nou”.“

Aceasta se referă la botezul biblic prin scufundare. Despre aceasta citim în Romani 6:3-4:

„Sau nu știți că toți cei care am fost botezați în Hristos Isus am fost botezați în moartea Lui? Astfel, prin botez, am fost îngropați împreună cu El în moarte, pentru ca, așa cum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă.“

Botezul biblic prin scufundare are, așadar, menirea de a arăta că omul nostru vechi a fost îngropat împreună cu Hristos și că omul nou a înviat împreună cu Hristos. Prin urmare, pentru botez se presupune că, că am renunțat la vechea mea viață, încredințându-mi cu încredere viața, cu tot ceea ce sunt și am, lui Isus și, prin aceasta, am înviat împreună cu El la o viață nouă. Înseamnă că L-am primit pe Isus ca Mântuitor și Domn al meu și că, de acum înainte, Îi permit să-mi conducă viața. În mod ideal, această decizie fundamentală se ia înainte de botez, iar gestul simbolic al botezului cu apă o manifestă public. Eu însumi, din păcate, am parcurs această cale abia la câțiva ani după botezul meu.

Pentru o mai bună înțelegere, iată și cuvintele lui Isus din Luca 9:23-25: „Atunci le-a spus tuturor: „Cine vrea să mă urmeze, să se lepede de sine și să-și ia crucea” zilnic și urmează-mă. Căci cine a fi Cine vrea să-și păstreze viața, o va pierde; dar cine a fi Cel care își dă viața pentru mine, o va păstra.
Căci ce folos ar avea omul dacă ar câștiga întreaga lume, dar s-ar pierde pe sine însuși sau s-ar vătăma?“

Iisus explică că a noastră Succesiunea, o chestiune de zi cu zi este. Întreaga noastră viață se supune ritmului zilnic de 24 de ore. În termeni moderni, putem spune că suntem „programați zilnic“. Mâncăm și bem zilnic, ne mișcăm zilnic, dormim zilnic, iar Biblia spune în 2 Corinteni 4:16 „omul interior este înnoit zi de zi“.

Este vorba, de asemenea, să ne reînnoim în fiecare dimineață dăruirea față de Isus cu tot ceea ce suntem și avem, și să ne rugăm zilnic, cu o promisiune, pentru Duhul Sfânt și să-L primim. Când ne rugăm cu o promisiune, știm că rugăciunea noastră a fost ascultată (1 Ioan 5,14-15; 2 Petru 1,4). Acest lucru ne ajută să credem cu tărie că s-a împlinit.

Ce înseamnă „a te lepăda de tine însuți”? “ Înseamnă să-i spui propriului tău ego: „Nu mai ai dreptul să-mi controlezi viața. Acum, Isus este Domnul meu.”.

Ce înseamnă să-și ia crucea asupra sa? Înseamnă același lucru, dar cu mențiunea că accept și greutățile, problemele și dezavantajele de dragul credinței.

Ne este ușor să ne supunem voința voinței lui Dumnezeu atunci când avem încredere în iubirea Lui și ne rugăm în fiecare dimineață, printre altele: „Doamne, fă-mă gata să fiu dispus să fac tot ce vrei Tu” (Evrei 13,21).

Isus ne arată foarte clar că trebuie să renunțăm la planurile și dorințele noastre egoiste, în timp ce, în fiecare zi, îl primim pe El în noi prin Duhul Său și ne lăsăm sfătuiți și călăuziți de El. Există o schimbare mai bună? NU! Este incredibil ce face harul lui Dumnezeu pentru noi.

Oare așteptarea lui Isus, ca eu să renunț la propria mea viață, nu merge prea departe? Din punct de vedere uman și egoist, se cere foarte mult aici.

Dar, din fericire, Dumnezeu nu se poartă cu noi după aceste criterii omenești. Motivul pentru care Dumnezeu ne invită să ne predăm pe deplin lui Isus este iubirea Sa. Hristos și-a dăruit viața în întregime pentru noi, dintr-o iubire de neînțeles. Și El ne cere să-I încredințăm pe deplin viața noastră, pentru ca El să ne poată face fericiți atât în această viață, cât și în viața veșnică. El dorește să ne dăruiască aici o viață în plinătate (Ioan 10,10) și o viață în slavă în Împărăția lui Dumnezeu (2 Timotei 2,10).

Biblia compară relația noastră cu Isus cu căsătoria (cf. Efeseni 5,32). Să ne gândim la căsătorie: la nuntă, mireasa își încredințează întreaga viață mirelui și viceversa. Pentru cei îndrăgostiți, acest lucru este de la sine înțeles. Nimeni nu vede asta ca pe o cerință. Nimeni nu s-ar căsători dacă partenerul său ar vrea să-și rezerve o zi pe săptămână pentru o aventură.

Iubirea se dăruiește pe deplin și așteaptă același lucru de la celălalt. Este atât de important pentru noi să înțelegem că acțiunile lui Dumnezeu față de noi sunt determinate de iubirea divină pură.

Esența Evangheliei este aceea de a avea o viață nouă. Este vorba despre a fi născuți din nou prin predarea sau dedicarea vieții noastre lui Iisus Hristos și prin „înnoirea în Duhul Sfânt“: A te naște din apă se referă, așadar, la predarea vieții noastre lui Isus; acest lucru este mărturisit prin botez.

Termenul „Duh“ se referă la înnoirea și transformarea prin Duhul Sfânt. Tit 3:4-5 HFA explică:

„Dar atunci s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Sa față de noi, oamenii. El ne-a mântuit – nu pentru că am fi făcut ceva prin care să merităm dragostea Sa, ci din pură bunătate. În mila Sa, El ne-a făcut oameni noi, printr-o naștere din nou, care este ca o baie purificatoare. Aceasta a fost lucrarea Duhului Sfânt.“

(LU „…prin botezul renașterii și al înnoirii în Duhul Sfânt“)

De asemenea, în Romani 8,1-2 se menționează lucrarea Duhului Sfânt în nașterea din nou: Astfel, acum nu mai există condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus. Căci legea Duhului care dă viață în Hristos Isus, te-a eliberat de legea păcatului și a morții.

Când suntem născuți din nou, suntem „în Hristos“. Cine este „în Hristos“ trăiește deja o viață nouă, iar cine este „în afara lui Hristos“ se află încă în moarte. Prin ce suntem în Hristos? Pentru că puterea dătătoare de viață a Duhului Sfânt ne-a putut învia prin predarea noastră fără rezerve, adică a realizat nașterea din nou. În plus, am fost eliberați de puterea păcatului, ceea ce înseamnă că nu mai suntem obligați să păcătuim și nu mai dorim să păcătuim. Cu toate acestea, putem totuși să greșim din prăbușire, neglijență sau din cauza unor decizii nechibzuite (cf. 1 Ioan 2,1).

Ioan 15:1-8 arată că, după nașterea din nou, trebuie să rămânem în această legătură, în viața nouă: „Rămâneți în mine și eu în voi“, spune Isus. Cum se face asta? În cartea Viața lui Iisus În capitolul 676.2 din lucrarea lui E.G. White se explică cum se procedează.

Asta înseamnă

Prin aceste două elemente sau relații – predarea față de Isus și înnoirea în Duhul Sfânt – am fost născuți din nou. Prin trăirea constantă a relației fundamentale cu Isus și a relației de urmare cu Duhul Sfânt, viața noastră nouă este menținută, pe măsură ce o reînnoim în fiecare dimineață. Aș putea spune astfel: după căsătorie, se trăiește împreună.

Biblia spune: Cel neprihănit va trăi prin credință.

Ea ni-l prezintă pe Avraam ca exemplu. El a fost un om căruia, prin încrederea sa în Dumnezeu, i s-a dăruit neprihănirea care are valoare înaintea lui Dumnezeu. Romani 4:3: „Avraam a crezut în Dumnezeu, iar aceasta i-a fost socotită drept neprihănire.“

În Geneza 12, Avraam este menționat pentru prima dată, sub vechiul său nume, Abram. Dumnezeu îi spune: „Părăsește patria ta și din rândul rudelor tale și din casa tatălui tău într-o țară pe care vreau să ți-o arăt… Atunci Avram a plecat, așa cum îi spusese Domnul.“ (Versetele 1 și 4).

În capitolul 15, Dumnezeu îi promite lui Avram, care nu avea copii, că va avea urmași nenumărați – precum stelele de pe cer. Versetul 6: „Avram a crezut în Domnul, iar Domnul i-a socotit aceasta drept neprihănire.“ După mulți ani, se naște fiul său, Isaac.

Când Isaac era încă un tânăr, Dumnezeu i-a dat lui Avram o misiune șocantă:

„Ia-l pe Isaac, pe singurul tău Fiu, pe care îl iubești, și du-te în țara Moria și îl sacrific acolo, ca jertfă de foc, pe un munte pe care ți-l voi indica. Acolo se afla Avraam, dis-de-dimineață și-a încălărit măgarul, a luat cu el doi slujitori și pe fiul său, Isaac, și a tăiat lemne pentru jertfa de foc, s-a pus în mișcare și s-a îndreptat spre locul pe care i-l indicase Dumnezeu.” (Capitolul 22,1-3)

Aceste exemple arată că Avraam a acționat într-o încredere deplină în Dumnezeu. Uneori, însă, avea îndoieli și dorea să-L „ajute“ pe Dumnezeu prin propriile sale acțiuni. (vezi Geneza 12,10-20; Geneza 15,1-16) Dar tonul general al vieții sale a fost încrederea deplină în Dumnezeu. Geneza 15,6: „Avram a crezut în Domnul, iar Domnul i-a socotit aceasta drept neprihănire.“

Personal, studiul capitolului 8 din Epistola către Romani m-a ajutat în mod semnificativ să înțeleg dreptatea care vine din credință.

Romani 8 este un mesaj al vieții pline de victorii. Este o o sursă extraordinară de încurajare. Duhul Sfânt ocupă un loc central: este menționat de 21 de ori și descris ca fiind puterea care le dă credincioșilor puterea de a învinge puterea păcatului (vezi versetul 2) și versetul 37 „Dar, în toate acestea, biruim cu mult prin Cel care ne-a iubit.“

Romani 8:1: „Astfel, nu mai există condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus. Ce înseamnă să fii în Hristos Isus?

Expresia „în Hristos“ apare de 170 de ori în Noul Testament. Ea indică profunzimea legăturii personale dintre creștin și Hristos. Ea descrie o legătură zilnică și vie cu Hristos prin Duhul Sfânt. În fiecare dimineață ne încredințăm Lui cu tot ceea ce suntem și avem – cu disponibilitatea de a-L urma în toate lucrurile (Ioan 14:20; 15:4-7).

Ioan descrie această unitate ca fiind „a fi în el“ (1 Ioan 2:5, 6, 28; 3:24; 5:20). Petru vorbește, la fel ca Pavel, despre „a fi în Hristos“
(1 Petru 3:16; 5:14). Isus a subliniat profunzimea acestei uniri prin pilda viței de vie și a lăstarilor din Ioan 15:1-8; de exemplu, versetul 4: „Rămâneți în Mine și Eu voi rămâne în voi. Așa cum vița nu poate da roade de la sine, dacă nu rămâne atașată de viță-de-vie, tot așa nici voi nu puteți da roade, dacă nu rămâneți în Mine.“

Dacă cineva nu trăiește această unitate transformatoare cu Hristos, fie din cauza lipsei de predare, fie din cauza lipsei Duhului Sfânt, atunci înseamnă că încă nu a înțeles eliberarea de condamnare. Credința mântuitoare, care aduce împăcare și îndreptățire (Romani 3:22-26), se referă la o viață trăită „în Hristos Isus“. „În Domnul“, “în Domnul“ am dreptate și tărie (Isaia 45:24).

Romani 8,2: „Căci legea Duhului, Cel care dă viață în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului și a morții.“

„Legea Duhului“ este puterea dătătoare de viață a Duhului Sfânt, care acționează ca o lege în viața celor care sunt plini de El. Expresia „cel care dă viață în Hristos Isus“ arată că Duhul Sfânt realizează în viața noastră ceea ce Isus a împlinit pentru noi pe cruce.

Duhul Sfânt se asigură că comoara harului, pe care Hristos a dobândit-o pe cruce, devine realitate în noi. În contrast cu aceasta se află legea păcatului, care nu aduce decât moarte și condamnare (vezi Romani 7:21-24).

Aceasta este puterea exercitată de păcat. Ea duce la moarte. Pentru cel care a fost eliberat de puterea păcatului, aceasta nu mai este puterea dominantă și controlatoare. Duhul vieții care locuiește în noi ne dă capacitatea de a asculta și ne dă puterea de a „ucide faptele cărnii“ (versetul 13), adică de a birui dorințele, gândurile, cuvintele și faptele egoiste, lipsite de iubire și rele. Este un mesaj minunat. Jertfa expiatorie a lui Isus ne aduce achitarea, iar Duhul Său Sfânt rupe lanțurile răului.

Romani 8:3 Hfa: „Cum s-a ajuns la asta? Legea nu ne-a putut ajuta să trăim așa cum îi place lui Dumnezeu. S-a dovedit neputincioasă în fața naturii noastre păcătoase. De aceea, Dumnezeu și-a trimis Fiul la noi. El S-a făcut om și, la fel ca noi, a fost supus puterii păcatului. În locul nostru, El a luat asupra Sa judecata lui Dumnezeu asupra păcatului și, astfel, a dezarmat păcatul.“

Ce a devenit posibil datorită acestui lucru?

Romani 8,4 LU: „Pentru ca dreptatea să fie impusă de lege în noi ar fi îndeplinită, pe care noi nu după trup nu după trup, ci după Duhul.“

Aici este exprimat un adevăr minunat despre viața alături de Hristos prin Duhul Sfânt. Dreptatea necesară nu este realizată de noi înșine, ci prin Isus în noi.

Acest lucru arată că, dacă Isus este în mine prin Duhul Sfânt, atunci, prin prezența Sa în viața mea, dreptatea Sa se aplică și mie.

Biblia compară relația noastră cu Isus cu căsătoria. Exemplu: o tânără are datorii de 50.000 de euro. Se căsătorește cu un miliardar. Acum, tot ce îi aparține soțului îi aparține și ei. Soțul va plăti cu plăcere datoriile soției sale, pentru ca ea să se elibereze în sfârșit de această povară. Așa se întâmplă când ne „căsătorim cu Isus“.

1 Corinteni 1:30 arată că „Hristos Isus a fost rânduit de Dumnezeu să fie pentru noi înțelepciune, dreptate, sfințire și mântuire.“

Este imposibil să îndeplinim din propriile noastre puteri cerințele necesare ale lui Dumnezeu pentru a fi primiți în Împărăția Lui. Dar toate acestea se împlinesc în noi prin Isus Hristos, atunci când trăim în deplină dăruire față de El și în Duhul Sfânt.

Este atât de important să fim în Hristos și să trăim în viața nouă, încât Pavel îi scrie tânărului Timotei: „Caută dreptatea.“ (1 Timotei 6,11)

Având încredere în Isus, putem să ne lăsăm pe deplin, cu bucurie și în mod minunat, în mâinile lui Dumnezeu. Din această relație de iubire decurge și faptul că ascult de sfatul lui Dumnezeu și fac ceea ce îmi spune El. Hristos, care este în mine, dorește, într-adevăr, să respecte poruncile lui Dumnezeu.

Nu trebuie să trecem cu vederea o legătură importantă. Isus a fost rânduit pentru noi și în scopul sfințirii noastre. Aceasta înseamnă că prezența Sa în noi are o latură justificativă (dreptatea) și o latură sfințitoare (rânduit pentru sfințire).

Înțelesul este următorul: harul lui Dumnezeu îmi dăruiește neprihănirea lui Isus. Aceasta mi se atribuie în întregime. Nu am nevoie să fac nimic în acest sens și nici nu pot face nimic. În momentul în care mă predau pe deplin lui Isus și atâta timp cât rămân în El, sunt și rămân îndreptățit și am dreptul să fiu primit în Împărăția lui Dumnezeu.

Isus realizează sfințirea în noi prin Duhul Sfânt, pentru ca eu să pot duce o viață în ascultare. Dacă sunt dispus să fiu ascultător, atunci Duhul Sfânt este gata să-mi dăruiască puterea, bucuria și succesul necesare pentru aceasta.

Faptele Apostolilor 1,8: „Dar veți primi putere când Duhul Sfânt va coborî asupra voastră…“

Iată câteva texte importante pe această temă:

Efeseni 4,22-24: „Trebuie să renunțați la vechiul mod de viață, la omul vechi care urmează calea pierzării în poftele sale înșelătoare, și să vă înnoiți în duh și în gândire, pentru a îmbrăca omul nou, creat după chipul lui Dumnezeu, în adevărată dreptate și sfințenie.“

Tocmai aceasta este problema cu care ne confruntăm. Este vorba despre a dobândi un caracter nou și a renunța la plăcerea păcatului; pe scurt, este vorba despre faptul că ascultarea îmi aduce bucurie.

Aici, Duhul Sfânt mă ajută să realizez imposibilul. Pavel scrie în
1 Tesaloniceni 4,7-8: „Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire. Cine disprețuiește aceasta, nu disprețuiește pe oameni, ci pe Dumnezeu, care Își dă Duhul Sfânt în voi.“

Puterea Duhului Sfânt are efecte de durată.

Galateni 5,22: „Dar rodul Duhului este iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, blândețea, cumpătarea; legea nu se opune la nimic din toate acestea.“

Putem rezuma acest rod al Duhului într-un singur cuvânt: ASCULTARE.