Monika

În meseria mea, intru în contact cu multe persoane. Am un magazin specializat în textile într-o localitate mică din Baden-Württemberg, cu 11 angajați. Una dintre clientele mele mi-a atras întotdeauna atenția în mod deosebit. Ea emana o atmosferă de liniște și prietenie. Mă bucuram întotdeauna când ne vedeam și aveam ocazia să stăm de vorbă.

Când a venit din nou la mine în magazin, după o boală îndelungată – încă nu se simțea prea bine –, am rămas uimit să văd cum cineva poate fi atât de pozitiv după o experiență atât de negativă. Am întrebat-o ce anume o ajutase în timpul bolii. Ea mi-a răspuns cu o întrebare: „Crezi în Dumnezeu?“ La început am rămas fără cuvinte. Dar apoi am răspuns, cu o oarecare ezitare, că da. Ea mi-a răspuns: „Dumnezeu a făcut o minune pentru mine.“ Acest lucru m-a pus pe gânduri, pentru că, de fapt, Dumnezeu nu juca niciun rol în viața mea. Dar, cumva, am dat la o parte acest gând.

În urma acestui lucru, între noi s-a dezvoltat o prietenie adevărată, cum nu mai cunoscusem până atunci. Noua mea prietenă mă însoțea acum în mod regulat la cumpărături pentru magazinul meu. Călătoriile ne ofereau momente prețioase pentru discuții. Iar aceste discuții mi-au dat o idee despre iubirea lui Isus.

Ne întâlneam regulat la o familie de prieteni pentru a discuta despre Biblie. La ei mă simțeam acceptată și puteam fi eu însămi. Nu am simțit niciodată presiunea de a face sau de a nu face ceva. Am aflat că Isus mă iubește așa cum sunt și că are un plan pentru viața mea — cu un scop minunat. Această cunoaștere s-a transformat în certitudine și a dus la o relație vie cu Isus. L-am acceptat ca Mântuitor al meu și i-am încredințat viața mea.

Într-o zi, mi-am exprimat dorința de a studia Cele Zece Porunci. Așa am aflat și că Sabatul este ziua de odihnă biblică. Nu-mi venea să cred. M-am gândit: „Nu se poate!“ Totuși, această cunoaștere nu-mi mai dădea pace. După o studiere intensă, am decis să nu mai lucrez sâmbăta în magazinul meu și să merg în schimb la slujba de la biserică. În comunitate m-am simțit imediat foarte bine. Sabatul și botezul erau acum „temele mele“. Dorința de a mă boteza a devenit, în cele din urmă, din ce în ce mai puternică. Totuși, mai erau câteva obstacole de depășit. A trebuit să le explic familiei mele, angajaților și clienților că îmi voi închide magazinul vinerea de la ora 16.00 și că sâmbăta este zi de odihnă.

După multe rugăciuni, am știut că Dumnezeu îmi va binecuvânta decizia și îmi va dărui puterea necesară pentru a face față tuturor încercărilor care mă așteptau. Așa că m-am botezat pe 26 octombrie 2007. A fost o bucurie deosebită pentru mine. Trimisesei 60 de invitații rudelor și prietenilor. Voiam să-i fac părtași la „marea mea zi“. Într-adevăr, au venit cu toții, iar biserica era arhiplină. Frații și surorile au fost nevoiți să se retragă în încăperile alăturate. Mulți dintre oaspeții mei au fost impresionați și, se pare, au început să reflecteze.

Deși magazinul este acum închis vinerea începând cu ora 16.00 și pe tot parcursul Sabatului — niciun angajat nu lucrează — Dumnezeu m-a binecuvântat în felul Său minunat. Nu pot decât să-I mulțumesc lui Dumnezeu din toată inima, iar și iar, pentru că mi-am găsit căminul spiritual în biserică.