Helmut

Din punct de vedere profesional, eram un tânăr manager ambițios și foarte dedicat. Într-o zi, pastorul nostru mi-a împrumutat cartea „Și lămpile lor se sting“ (J. F. Lövgren, Brockhaus). Atunci mi-am dat seama că poți fi foarte activ în biserică fără a fi un creștin adevărat. După aceea, am citit cartea „Am fost un gangster“ (Jim Vaus, Brockhaus). Gangsterul Jim Vaus s-a convertit, și-a mărturisit fără rezerve păcatele, a înlocuit bunurile furate și s-a despărțit de colegii săi gangsteri. Am fost uimit de călăuzirea lui Dumnezeu în viața lui. M-am întrebat: „De ce nu intervine Dumnezeu mai clar în viața mea?“. Așa că m-am rugat: „Doamne, cu ajutorul Tău, vreau să-mi mărturisesc acum toate păcatele și să-mi pun viața în ordine. De asemenea, vreau să mă trezesc cu o oră mai devreme și să dedic acest timp Cuvântului lui Dumnezeu și rugăciunii. Apoi voi vedea dacă Tu intervii și în viața mea.”

Am pus în practică ceea ce discutasem cu Dumnezeu. Mai întâi, mi-am mărturisit păcatele înaintea Lui și am pus lucrurile la punct. În același timp, L-am rugat pe Dumnezeu să-i pregătească pe cei implicați pentru acest lucru. Rezultatele au fost atât de încurajatoare, încât am păstrat această ordine. Am constatat că investirea unei ore în rugăciunea zilnică nu era o pierdere de timp, ci un câștig pentru întreaga zi.

În urma vizitei a doi prieteni mi-a venit ideea să urmez un an de studii la Newbold College din Anglia, pentru a studia acolo limba engleză și câteva discipline biblice. Când i-am adresat șefului meu o solicitare preliminară privind un eventual concediu de studii, acesta a refuzat categoric.

Într-o rugăciune de dimineață, L-am rugat pe Dumnezeu să-mi spună dacă ar trebui să plec în Anglia sau nu. După aceea, am tăcut și am avut impresia: „Du-te în Anglia“. Dar, la scurt timp după rugăciune, nu mai eram sigur dacă acela fusese un răspuns al lui Dumnezeu sau doar imaginația mea. Așa că, a doua zi dimineață, i-am prezentat din nou lui Dumnezeu cererea mea. În tăcere, am simțit din nou răspunsul: „Du-te în Anglia“. Din nou, am fost nesigur. În plus, mi-am dat seama că era absolut necesar să plec în Anglia, dacă aceasta era voia lui Dumnezeu pentru mine. Asta ar fi însemnat și să-mi dau demisia din postul meu bun, dacă șeful meu ar fi rămas la refuzul său. Așa că m-am rugat din nou în a treia dimineață: „Tată, nu te supăra că îți cer din nou un răspuns. Știi că nu am încă experiență în a-Ți auzi vocea. În plus, s-ar putea să trebuiască să-mi dau demisia.”.

Și, pe lângă asta, Ingrid ar rămâne singură cu fiul nostru în această perioadă. De aceea te rog, în plus, să-i oferi lui Ingrid claritate, independent de mine, și ca eu să găsesc apoi o confirmare în Cuvântul Tău.“ În tăcere, Dumnezeu mi-a spus din nou: „Du-te în Anglia“. Apoi am găsit confirmarea și în Biblie. După rugăciunea mea, soția mea mi-a spus: „Ai primit deja un răspuns în legătură cu Anglia? Pentru mine este clar: trebuie să te duci în Anglia.“

Ne-am rugat ca șeful meu să-mi acorde un concediu pentru șederea de nouă luni în Anglia, fără să fiu nevoit să-mi dau demisia. Așa că, a doua zi dimineață, m-am prezentat la șeful meu pentru a-i anunța că m-am întors din concediu și i-am expus imediat cererea mea. El mi-a aprobat-o pe loc. Mai târziu i-a părut rău, dar nu și-a încălcat cuvântul dat.

Într-o călătorie de afaceri ulterioară, șeful meu mi-a spus că mi-a mărit salariul. Acești bani în plus au acoperit ulterior întreaga taxă de școlarizare. Cu câțiva ani în urmă, stabilisem o relație de afaceri care era foarte profitabilă pentru grupul de companii. De aceea, L-am întrebat pe Dumnezeu dacă ar trebui să-I cer, în timpul șederii mele în Anglia, să-mi plătească în continuare salariul de 500 de mărci germane. Dumnezeu nu mi-a dat niciun răspuns. Așa că am hotărât să nu-i cer șefului meu banii aceia și am lăsat lucrurile în mâinile lui Dumnezeu. La scurt timp după aceea, șeful mi-a spus: „Am o veste bună pentru dumneavoastră. Cât timp veți fi în Anglia, veți primi în continuare salariul de 500 de mărci germane.“ Am rămas uimiți și I-am mulțumit lui Dumnezeu.

Cu câțiva ani în urmă, doi medici ne-au spus că soția mea nu va mai putea rămâne însărcinată. Dar, după zece ani, a rămas brusc din nou însărcinată. În ciuda îndoielilor inițiale, care mă făceau să mă gândesc să renunț la șederea de studii în Anglia în aceste circumstanțe, la sfârșitul lunii august 1965 am plecat cu trenul rapid de noapte, trecând prin Bruxelles – Ostende – Dover, ajungând în cele din urmă la Londra.

La școala misionară, l-am găsit pe Erik, care mi-a devenit prieten. Era predicator și secretar pentru tineret al Federației Suedeze. Într-o după-amiază de vineri, Erik juca fotbal cu studenții mai tineri. În timp ce alerga, s-a prăbușit mort. Am fost foarte întristat. Aproape imediat după ce am auzit vestea, mi-a venit în minte întrebarea: „Pe cine va chema Domnul în locul lui pentru a vesti Evanghelia?“ Câteva ore mai târziu, mi-a venit în minte o a doua întrebare: „Și dacă Dumnezeu te-ar chema pe tine?“ Nu voiam sub nicio formă să devin predicator. Eram un om de afaceri pasionat, aveam o meserie extrem de interesantă, eram foarte apreciat în cadrul companiei mele și locuiam într-una dintre cele mai frumoase zone din Germania. Întrebarea aceasta mă neliniștea foarte mult. I-am spus lui Dumnezeu: „Nu e nevoie ca toată lumea să devină predicator. Lucrez deja în cadrul bisericii și mă pot implica și mai mult.“ Așa a continuat zi de zi, o săptămână întreagă. Când, vineri seara, m-am îngenuncheat din nou lângă patul meu, mi-a venit în minte, foarte încet, gândul: „Dumnezeu te iubește! El îi iubește și pe soția ta, pe băiatul tău și pe cel nenăscut. El nu te va chema să fii predicator doar ca să te facă pe tine și pe cei dragi ție nefericiți. Iar dacă te va chema, te va dota și cu darurile necesare pentru această slujbă. Pentru că te iubește, te va călăuzi pe cea mai bună cale posibilă.“

Așa că, în noiembrie 1965, i-am spus lui Dumnezeu: ’Tatăl nostru care ești în ceruri, cred în iubirea, în atotștiința și în atotputernicia Ta. Îmi pare rău că trebuie să-Ți spun că, din proprie inițiativă, nu vreau să devin predicator. Dar, dacă Tu dorești asta, atunci sunt gata să o fac. De acum înainte, vreau să împlinesc voia Ta în toate lucrurile. Nu mă voi înscrie niciodată ca candidat la slujba de predicator. Dacă Tu mă vrei, atunci trebuie să mă chemi.“ După această rugăciune, am simțit pace. Pe atunci nu știam că unii prieteni se rugau ca eu să mă hotărăsc să intru în slujba de predicator. Domnul le-a ascultat rugăciunea.

Mi-am încheiat studiile la Newbold College la începutul verii anului 1966 și m-am întors apoi la firma mea. Când, un an mai târziu, m-am prezentat la o ședință a Comitetului de Unificare din Bavaria de Sud, l-am întâlnit pe președinte în holul de la intrare. Voia să vorbească cu mine un moment. Atunci am știut ce urma să se întâmple. El mi-a spus: „Din cauza întreruperii formării în timpul războiului și a morții a numeroși predicatori, s-a creat un mare gol. Așadar, vrem să chemăm câțiva frați din congregații la slujba de predicare. Am ajuns la concluzia că tu ai putea fi unul dintre acești frați.“ I-am mulțumit pentru încredere și am cerut un timp de reflecție. Eu și soția mea am hotărât să ne rugăm și să postim timp de patru săptămâni pentru această chestiune. Am ajuns amândoi la convingerea că aceasta era chemarea lui Dumnezeu. Astfel, în 1968, la vârsta de aproape 38 de ani, am devenit predicator.

Când aveam șaptesprezece ani, am decis să mă botez în urma unui apel. Eram convins că Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea reprezintă adevărul și că este Biserica lui Dumnezeu din vremurile de pe urmă. Cu toate acestea, 19 ani mai târziu, prin experiența mea din Anglia, mi-am dat seama că acceptasem doar învățăturile generale ale Cuvântului lui Dumnezeu. Nu-L acceptasem pe Isus Hristos ca Domn al meu. Până atunci, îmi stabilisem singur calea vieții și mă rugam ca Domnul să o binecuvânteze. Decizia de a-L accepta pe Isus ca Domn în noiembrie 1965 și de a-L urma în toate lucrurile mi-a schimbat în bine întreaga viață.