Barbara

Am crescut ca singurul copil al unor părinți catolici, la o fermă din Allgäu. Duminica mergeam regulat la biserică. Credeam în Dumnezeu. La 21 de ani m-am căsătorit și am preluat ferma părinților mei. Dumnezeu ne-a dăruit trei copii. Apoi, soțul meu a început să bea. Din această cauză, a devenit agresiv și violent. În cele din urmă, viața mea s-a redus doar la muncă grea și dezamăgiri. În fiecare zi, mă rugam Rozariul pentru a primi ajutor de la Fecioara Maria. Cu toate acestea, în curând am început să sufăr de depresii severe.

Într-o zi, vărul meu a venit în vizită împreună cu soția lui. Mi-au povestit cu bucurie despre noua lor credință în Cuvântul lui Dumnezeu. Deveniseră adventiști. Era evident că se schimbaseră. Aveau ceva ce mie îmi lipsea. La sfârșitul vizitei, s-au rugat împreună cu mine. Acest lucru m-a impresionat. Curând după aceea, mi-au dăruit o Biblie. Din păcate, pe atunci nu înțelegeam încă ce comori se ascundeau în această carte.

La scurt timp după aceea, a trebuit să fiu internată în spital din cauza unei crize nervoase. Nu mai vedeam niciun sens în viață și mă gândeam la sinucidere. Totuși, responsabilitatea față de copiii mei m-a ținut în viață. În salonul de spital se afla un Noul Testament împreună cu Psalmii. În disperarea mea, am început să le citesc. Psalmul 34:19 a fost ca un balsam pentru sufletul meu. Pentru prima dată am simțit că Dumnezeu îmi vorbește. Așa că mi-am pus încrederea în Cuvântul Său.

Din acel moment, multe lucruri s-au schimbat. Dumnezeu mi-a redat puterea și curajul de a trăi. Între timp, căsnicia mea se încheiase prin divorț. Citeam des în Biblie și aveam multe întrebări. Vărul meu l-a rugat pe pastorul bisericii adventiste din apropiere să mă viziteze. În perioada care a urmat, am primit de la el lecții biblice. A fost greu, pentru că structura credinței mele se prăbușea treptat, dar a luat naștere și ceva nou.

Frica de oameni era pentru mine ca un munte de netrecut. I-am povestit asta unui bătrân predicator. El mi-a spus: „Cine vorbește astăzi despre tine, mâine poate fi mort. Te-ai temut vreodată de un mort?“ Perspectiva biblică asupra stării morților a fost pentru mine o mare eliberare. Credeam, de fapt, în poveștile de groază despre iad. Atunci m-am hotărât să merg la slujba de Sabat. Oamenii de acolo erau atât de prietenoși și de iubitori. Predica a fost plină de viață și plină de învățăminte. Slujba a fost pentru mine ca o bucățică de rai pe pământ. Am știut imediat că voi reveni. Cu toate acestea, din cauza vecinilor mei, timp de un an am mers nu doar la biserică în ziua de Sabat, ci și duminica la biserică. Dar, la un moment dat, a trebuit să iau o decizie. După mari lupte interioare, sprijinită de promisiunea din Isaia 41:10, am fost în sfârșit pregătită. Mi-am încredințat viața lui Isus Hristos și m-am botezat în anul 1991. Familia mea și întregul sat s-au întors împotriva mea după aceea. Vecina mea a început brusc să mă considere o vrăjitoare. Chiar și astăzi, în ochii ei, eu sunt de vină când copiii, nepoții sau vacile ei se îmbolnăvesc. Este o experiență dureroasă. Totuși, Dumnezeu îmi dăruiește mereu cuvântul potrivit la momentul potrivit. Am avut ocazia să trăiesc și minuni mari. Mai întâi s-a botezat fiica mea, apoi nora mea, o colegă de serviciu, mama mea (la vârsta de 90 de ani) și, anul trecut, fiul meu cel mare. Nu pot decât să spun: „Lăudat și mulțumit fie Domnului!” Am găsit în biserică mulți prieteni și un adevărat cămin. Cea mai mare dorință a mea este să pot ține în continuare lecții biblice pentru mulți oameni și să-i pot conduce, prin puterea Duhului Sfânt, la Isus și la adevărul Său.