Anita

O carte și doi evangheliști care vindeau cărți au jucat un rol deosebit în parcursul meu către comunitate. Cu mult timp în urmă, un evanghelist care vindea cărți le-a vândut părinților mei — eram catolici — un volum din Oamenii în mâinile lui Dumnezeu. Aveam atunci nouă ani și mai aveam încă trei frați și surori. Ne plăcea foarte mult cartea aceea și ne certam adesea pe ea. Când una dintre surorile mele s-a căsătorit, a luat-o cu ea. Credința în Dumnezeu a fost foarte importantă pentru mine încă de mică. În loc să merg la discotecă, îmi plăcea să merg la biserică. Când am început să lucrez, la 15 ani, aveam un coleg care era Martor al lui Iehova. El îmi povestea zilnic despre credința lui. Eu, pe de altă parte, o duceam regulat pe cea mai bună prietenă a mea la evenimentele Bisericii Catolice. Acolo se rugau mereu la Fecioara Maria. Asta mă deranja. Pentru a-mi forma propria părere, mi-am cumpărat o Biblie și am citit mult din ea.

Când aveam aproape 18 ani, am visat că un coleg de-al meu din rândul Martorilor lui Iehova îmi întindea o carte pe care trebuia să o citesc. În același timp, mi-a pus o eșarfă neagră pe cap, astfel încât nu puteam vedea nici la dreapta, nici la stânga. Am înțeles din asta că aceasta era calea greșită. Dar și credința mea catolică a început să se clatine după aceea.

Câțiva ani mai târziu — eram deja căsătorită, al treilea copil al meu avea jumătate de an — m-am apucat în sfârșit să caut comunitatea lui Dumnezeu. Am vorbit cu oameni din diferite confesiuni. La început au fost mormonii, mai târziu și Biserica Nou-Apostolică. Doi tineri americani prietenoși, membri ai Bisericii Mormonilor, îmi dădeau lecții de două ori pe săptămână. După aproximativ cinci luni, mi s-a propus să mă botez. Am acceptat. Și astfel a fost stabilită data botezului. În acea zi, m-am întors acasă cu un sentiment neplăcut.

În săptămâna dinaintea botezului meu, am participat la o prezentare despre cărți pentru copii la grădinița din localitate. Spre bucuria mea, am constatat că printre ele se aflau și cărți ale editurii Saatkorn. Îmi aminteam încă că tocmai această editură era cea care Oamenii în mâinile lui Dumnezeu a publicat. Așa că l-am întrebat pe conferențiar, un anume Norbert M., despre această carte, pe care o căutasem deja în zadar în multe librării. Mi-a spus că mi-o poate procura.

A doua zi dimineață am sunat la mormoni și am amânat botezul. În urma acestui lucru, am fost invitat la o discuție cu doi domni prietenoși din Frankfurt. După câteva întrebări despre învățătură, m-au întrebat de ce nu doream să mă botez. Le-am spus că ceva din interiorul meu se opune acestui lucru. Atunci s-au ridicat imediat, și-au luat la revedere pe scurt și au părăsit încăperea. Puțin mai târziu, m-am trezit, oarecum nedumerit, pe scările din fața sălii de adunare.

Marțea următoare m-a vizitat Norbert M., vânzătorul de cărți prietenos. Voia să-mi prezinte câteva cărți. Eu însă voiam doar să aflu la ce biserică mergea și de unde își dobândea cunoștințele de bază în materie de credință. Așa am aflat că este adventist de ziua a șaptea și că se bazează pe Biblie. De atunci am început să iau lecții biblice de la el, iar în anul 2003 am fost botezat. În sfârșit, totul a căpătat sens. În special chestiunea modificării celor 10 porunci m-a convins.